De ce a fost suspendată licitația pentru autostrada Iași – Ungheni

0
231

Compania de autostrăzi a suspendat licitația pentru proiectarea autostrăzii Iași – Ungheni chiar în ziua în care erau așteptate ofertele. CNAIR nu a oferit vreo explicație, singura certitudine fiind anunțul care apare în sistemul electronic de achiziții (SICAP): „suspendată”.

Potrivit apix.ro, din practica licitațiilor există două explicații plauzibile:

  • Nicio firmă nu s-a arătat interesată de procedură, iar CNAIR a ales să suspende licitația pentru a nu fi anulată automat în SICAP. Printr-o astfel de variantă, CNAIR nu este obligată să reia licitația de la zero, ci poate fixa un nou termen de depunere a ofertelor după ridicarea măsurii de suspendare
  • Licitația a fost contestată la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Verificările apix.ro au arătat că nu există, deocamdată, vreo contestație, iar lipsa solicitărilor de clarificări din timpul procedurii conduc spre ipoteza că o astfel de contestație nu a fost depusă.

Dacă prima variantă este cea aleasă de CNAIR ar trebui ca, în curând, în SICAP licitația să apară cu nou termen limită de depunere a ofertelor. Totuși, valoarea mică a contractului (8 milioane lei) nu este una care să atragă proiectanți.

Documentația aferentă licitație stabilește și poziția Podului peste Prut, iar proiectantul va trebui să propună două alternative de conexiune a autostrăzii cu punctul de trecere a frontierei, adaugă publicația.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.