Dăncilă, la sfinţirea Catedralei: Este un moment cu care ne putem mândri, realizarea românilor şi a României

0
178

Prezentă duminică la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, premierul Viorica Dăncilă a declarat că lăcaşul de cult reprezintă „realizarea României”, fiind un proiect cu care ne putem mândri ca români. De asemenea, premierul spune că a avut în interiorul Catedralei „un sentiment de linişte şi de bucurie”.

„Este un sentiment de linişte şi în acelaşi timp un sentiment de bucurie. Este un eveniment naţional, Catedrala Neamului, Catedrala României, în an Centenar şi an premergător Zilei Naţionale a României”, a declarat Dăncilă, citată de Mediafax.

Întrebată ce înseamnă pentru ea realizarea acestui proiect, premierul a replicat: „Realizarea României, a românilor şi a României. Un proiect şi un moment cu care ne putem mândri. Mândria aceasta nu este a mea ca şi prim-ministru. Este mândria pe care trebuie să o poarte în suflet orice român”.

Întrebată despre investiţiile în spitale, în condiţiile în care în spaţiul public au existat voci care au reproşat autorităţilor (primării, guven etc.) că au pompat bani în Catedrală în timp ce în spitale oamenii mor, Viorica Dăncilă a replicat: „Este un moment deosebit, haideţi să vorbim doar despre acest eveniment”.

 

Sursa: Epoch Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.