Dăncilă e din alt film: „Am văzut un asalt împotriva instituțiilor statului!”

0
151

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a făcut joi, la începutul ședinței de Guvern, un apel către toţi miniştrii, să evite „spirala conflictului” creată de cei care vor să dobândească puterea „prin mijloace nedemocratice”.

Șeful Executivului a declarat la începutul ședinței că a văzut „un asalt împotriva unor instituții ale statului”

„Prima țintă este jandarmeria, dar sunt și alte instituții care sunt în vizor”, a precizat premierul.

Viorica Dăncilă a spus că nu vrea să apere pe cineva sau vreo instituție, însă responsabilii pentru violențele comise la protestele din 10 august trebuie găsiți numai ”în baza unor dovezi concludente.”

„Nu vreau să apăr sau să absolv pe cineva de o vină. Dar consider că o persoană sau o instituție poate să fie acuzată doar în baza unor probe concludente. Răspunsul nostru, al Guvernului, la toate aceste procese care au loc în spațiul public trebuie să fie unul cât se poate de echilibrat și de responsabil.

Spre deosebire de liderii politici ai opozitiei – noi nu avem dreptul să cedăm și să intensificăm această scindare și această dezbinare la nivelul societății.

Noi avem responsabilitatea de a asigura o buna guvernare, o guvernare în interesul oamenilor.

Iată de ce apelul meu la toţi miniştrii, dar şi la toţi şefii instituţiilor din subordine este să evite această spirală a conflictului, în care încearcă să ne atragă cei care nu au fost capabili să câştige puterea în alegeri şi care, acum, încearcă să dobândească această putere prin alte mijloace nedemocratice”, a mai spus premierul.

 

Sursa: Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.