Premierul Viorica Dăncilă a declarat astăzi că a cerut pregătirea documentaţiei necesare pentru a putea include în rândul proiectelor de interes naţional Autostrada Unirii, Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi şi Autostrada Sudului.
„În şedinţa CSAT de ieri (marţi – n.r.) am cerut şi obţinut avizul pentru modificarea şi completarea legislaţiei, astfel încât proiectul Autostrăzii Ploieşti – Comarnic – Braşov să fie inclus în lista obiectivelor strategice de interes naţional. (…) Trebuie ca dezvoltarea României să se facă uniform, să dăm dovadă de coeziune şi, pe acest model, am cerut deja pregătirea documentaţiei necesare pentru a putea include în rândul proiectelor de interes naţional şi alte investiţii precum Autostrada Unirii, Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi sau Autostrada Sudului. Este nevoie de implicare deplină şi avem determinarea să ducem la bun sfârşit cât mai multe investiţii, aşa cum ne-am angajat prin programul de guvernare”, a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern.