Dâmbovița: Au fost găsite cele cinci fete dispărute în urmă cu patru zile

0
253

Mihaela Roberta, Alexandra Costinela, Ana Maria, Alexia Lavinia şi Florenţa Emilia, cele cinci fete dispărute în urmă cu patru zile în Dâmboviţa, dintr-un modul familial în care locuiau, au fost găsite de poliţişti.

Ghica Mihaela Roberta, de 15 ani, Alexandra Costinela Bucur-Chivu, de 16 ani, Ana Maria Hâncianu, de 14 ani, Alexia Lavinia Neagu, de 13 ani şi Florenţa Emilia Drosu, de 18 ani, fetele care joi, 19 decembrie, au dispărut din incinta unui modul familial în care locuiau, au fost depistate de poliţişti, relatează observator.ro.

În noaptea de 22 spre 23 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sprijiniți de colegii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, au depistat cinci tinere care, la data de 19 decembrie a.c., au plecat dintr-un centru de asistență socială din Târgoviște.

Împreună cu acestea se afla și o altă minoră, de 13 ani, din Târgoviște, a cărei plecare de la domiciliu a fost sesizată de familie în cursul serii de 21 decembrie anul curent.

Din primele verificări, se pare că tinerele nu au fost victime ale unor infracțiuni sau abuzuri.

Acestea au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, în vederea audierii și stabilirii tuturor împrejurărilor cu privire la plecarea lor.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.