Casa Curată prestează servicii de curățenie după constructor la cele mai înalte standarde, în Iași și județele apropiate, iar în cele ce urmează încercăm să împărtășim cu dumneavoastră o parte din experiența noastră.
1.Ce înseamnă o curățenie după constructor?
Cei care și-au achiziționat o locuință sau care și-au renovat locuința veche înțeleg mai bine ce înseamnă o curățenie după constructor.
Chiar dacă de construcția casei tale s-au ocupat oameni pricepuți în ale meseriei, pe cei mai mulți dintre ei îi interesează calitatea lucrării lor și nu neapărat de dezastrul care rămâne în urmă. Pe scurt, asta înseamnă curățenia după constructor: urme de var, ciment, chit de rosturi, adeziv și alte materiale de care se folosesc meșterii pentru a-și duce sarcina la final. Nu mai spunem de benzile de scotch lipite pentru protecție sau de foliile de pe tâmplărie lăsate ani de zile în bătaia soarelui… În linii mari, cu asta ne confruntăm în calitate de firmă de curățenie după renovare.
2. Pot realiza curățenia după constructor singur?
Tot ce putem spune este că ai dreptul să încerci. Nu, nu suntem ironici, dar știm cât de greu este să realizezi o curățenie după constructor bine făcută. Ai nevoie de o armată de soluții și echipamente profesionale. Parchetul tău care este acum alb de la praf sau chitul gros de pe gresie nu se vor îndepărta cu o simplă curățare cu mopul.
În încercarea de a răspunde la întrebare, considerăm că o curățenie după constructor trebuie lăsată pe seama unei firme de curățenie, dar asta nu înseamnă că nu ești dator să încerci. Din experiența noastră, clienții care au încercat și nu au reușit, ne-au apreciat mai mult la final, știind dificultatea procesului de curățenie după constructor.
3. Care sunt resursele de care am nevoie pentru a face o curățenie după constructor?
Dacă vrei să ai parte de o experiență plăcută, singurele resurse necesare sunt cele financiare, însumând costul solicitat de o firmă de curățenie după constructor. Dacă totuși consideri că este ceva ce poți rezolva de unul singur, vei avea nevoie de ceva mai multe resurse decât un mop și un litru de oțet. Trebuie să menționăm că suntem adepții soluțiilor profesionale, dedicate și nu recomandăm folosirea de substanțe la întâmplare. Din necunoaștere, ai posibilitatea de a degrada ceva mult mai scump decât achiziția unui serviciu de curățenie după constructor.
4. Recomandări
În cazul în care te-ai hotărât să acționezi pe cont propriu și să renunți la serviciile unei firme de curățenie după constructor, îți recomandăm să fii precaut. Citește despre materialele pe care le ai în casă și acționează în consecință. De exemplu, dacă ai pavaje din marmură, granit, travertin sau altă piatră naturală, trebuie să știi că acestea nu rezistă la acizi. Testează fiecare soluție înainte de a o folosi pe o suprafață mare.
5. Dificultăți
Curățenia după constructor nu este o sarcină ușoară. Uneori, este foarte grea chiar și pentru firmele de curățenie după renovare, dar în acest caz ai garanția rezultatului final impecabil, indiferent de greutățile prin care trece prestatorul.
Având în vedere dificultatea procesului, ne-am gândit să facem un top, începând cu ce este mai greu în cazul unei curățenii după constructor:
-curățarea geamurilor, îndepărtarea urmelor de var sau tencuială decorativă
-curățarea gresiei și faianței
-curățarea pardoselilor din lemn
Casa Curată este o firmă de curățenie din Iași, specializată în prestarea serviciilor de curățenie după constructor. Ai nevoie de un serviciu de curățenie după constructor sau de un sfat legat de acest serviciu? Nu ezita să ne contactezi.