Un tânăr de 19 ani din judeţul Vaslui a fost arestat marţi, 5 decembrie, fiind acuzat că în luna august 2017 a violat şi ucis o bătrână de 85 de ani din localitatea Buneşti-Avereşti.
Timp de patru luni, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi poliţiştii de investigaţii criminale au desfăşurat cercetări în acest caz însă nu au reuşit să-l identifice pe autor. La mai bine de patru luni de la comiterea faptei, Ioan Marian Dodu, un tânăr de 19 ani din aceeaşi localitate, s-a predat poliţiştilor afirmând că el este cel care a violat-o şi a ucis-o pe bătrâna de 85 de ani în noaptea de 21/22 august.
Tânărul a declarat procurorilor că a luat decizia de a se preda pentru că nu mai rezista coşmarurilor pe care le avea noaptea, după ce a comis odioasa fapta.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Vaslui au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului Dodu Ioan Marian sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, violare de domiciliu şi omor, fapte constând în aceea că, în noaptea de 21/22 august 2017, inculpatul a pătruns fără drept în curtea şi apoi în locuinţa victimei I.C., în vârstă de 85 ani, pe care a imobilizat-o şi, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, a întreţinut cu victima un act sexual prin constrângere. Apoi, inculpatul a acoperit gura victimei, care a decedat prin sufocare”, au precizat procurorii PT Vaslui pentru „Adevărul”.
Bătrâna de 85 de ani a fost găsită decedată de un vecin pe 22 august. Pentru că nu prezenta urme de violenţă, iniţial poliţiştii au bănuit că bătrâna a decedat din motive naturale. Abia după efectuarea necropsiei, medicii legişti au stabilit că moartea femeii a fost una violentă şi s-a produs prin axfisie. Până la sosirea concluziilor medico legale, rudele bătrânei s-au pregătit de înmormântare şi au făcut curăţenie în casă, ștergând din urmele lăsate de autor.
Criminaliştii au prelevat probe, care au fost înaintate pentru expertizarea ADN, însă până la această dată rezultatele nu au parvenit anchetatorilor. Judecătorii Tribunalulului Vaslui au decis marţi, 5 decembrie, arestarea pentru 30 de zile a tânărului de 19 ani. Acesta plecase din sat a doua zi după comiterea faptei, găsindu-şi de muncă la Bucureşti.