Vremea va continua să fie, în general, instabilă săptămâna viitoare
Luni, vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a teritoriului. În regiunile nord-vestice, nordice, centrale și de nord-est, precum și în zonele montane, îndeosebi în cursul zilei, iar seara și noaptea, izolat în sud-est și vest-sud-vestul țării, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină. În nord și centru, dar și în zona Carpaților Orientali și Meridionali, cantitățile de apă vor fi mai însemnate – pe arii restrânse vor depăși 20 l/mp și punctiform 30…35 l/mp.Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 32 de grade, iar cele minime, în general, între 11 și 20 de grade.
Marți, vremea va continua să fie, în general, instabilă. În special, după orele amiezii și seara, vor fi înnorări și averse, însoțite de descărcări electrice local în zonele de deal și munte, în Banat și izolat în rest, în timp ce noaptea astfel de fenomene se vor semnala mai ales în regiunile din jumătatea nordică a țării. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel că punctiform pot fi cantități de apă însemnate. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 32 de grade, iar cele minime între 12 și 22 de grade.
Miercuri, vremea se va menține instabilă. Cerul va fi temporar noros și vor fi averse, trecător însoțite de descărcări electrice, în majoritatea regiunilor, dar cu precădere la munte, în centru și est. Ploile vor avea și caracter torențial și pot fi cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, în special la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 32 de grade, iar cele minime între 12 și 21 de grade.
Sursa: România TV