Dacă speraţi la un Crăciun alb, atunci trebuie să mergeţi la munte, căci în celelalte zone, sărbătoarea Naşterii Domnului ne aduce temperaturi mai mari decât în mod normal pentru această perioadă.
Luni, vremea va fi în general frumoasă, iar cerul va fi parţial acoperit de nori.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general, între 5 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa între -5 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni. Precipitaţii se vor înregistra doar în nordul ţării, unde va ploua slab, dar şi în Maramurse, iar lapoviţa şi ninsoarea îşi vor face simţite prezenta în Carpaţii Orientali.
Vântul va sufla nu foarte tare pe crestele munţilor, iar noaptea se va forma ceaţă în zonele joase de relief, cu precădere în sud şi sud-est, potrivit meteorologilor.
Marţi, în a doua zi de Crăciun, va fi la fel de cald. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime, în general, între -5 şi 5 grade.
Cerul va fi variabil şi senin în unele zone, însă dimineaţa şi spre sfârşitul nopţii pe arii restrânse vor fi nori joşi sau ceaţă, în special în regiunile extracarpatice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, cu precădere pe crestele Carpaţilor Orientali.

