Cum a reușit un medic ieșean să scape de o clădire, fără autorizație de demolare

0
224

Cine poate, oase roade, cine nu, nici carne moale – Zice un proverb românesc, și tare se mai potrivește când te uiți în jur.. Un medic stomatolog din Iași, fiica unui fost mare chirurg de la Sf. Spiridon, a reușit să scape de o clădire, fără să dețină autorizație de demolare de la Primărie. 

Este vorba despre Raluca Dragomir – medic stomatolog și acționar la Clubul Viper, din Tudor. Aceasta a chemat o echipă de muncitori care au ajutat-o să demoleze o clădire situată în apropierea locuinței sale din zona Podu de Fier. Medicul ceruse de la Primărie, în urmă cu doi ani, autorizație de consolidare a acelei clădiri, însă s-a răzgândit.

Se pare că legea este de partea ei. Legea 50/1991 privind autorizarea construcțiilor prevede că, în cazul în care este propus un proiect nou pentru o clădire deja existentă, afacerea se poate încheia cu proiectantul, care poate da un ordin de șantier prin care să ceară demolarea. Simplu și ușor.

În aceste condiții, Primăria cere doar să fie respectat proiectul autorizat, iar proprietarul se bucură că a economisit o grămadă de bani pe care i-ar fi dat pentru consolidare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.