CTP Iași a demarat campania „Siguranța ta depinde și de tine!” (VIDEO)

0
192

Grija bagajelor voluminoase ținute în mână ori ochii ațintiți numai în telefonul mobil fac victime în rândul călătorilor. Numai anul acesta, în noile autobuze ISUZU, s-au înregistrat 13 cazuri în care călătorii s-au dezechilibrat pentru că nu s-au ținut bine de bare ori de mânere. În tramvai, a fost înregistrat doar un caz de la începutul anului.

„Noile autobuze sunt prevăzute cu un sistem de frânare performant, iar impactul frânării este resimțit mult mai puternic într-un astfel de autovehicul mare decât într-unul cu o capacitate mică.

În plus, trebuie menționat că mijloacele de transport în comun circulă în traficul auto din oraș, acolo unde șoferii sunt nevoiți să reacționeze prompt în funcție de situațiile întâlnite, ca și conducătorii celorlate autovehicule. Se întâmplă frecvent ca, de exemplu, alți participanți la trafic să intre brusc cu autoturismele în fața unui autobuz ori tramvai, iar șoferul mijlocului de transport este nevoit, astfel, să frâneze imediat.

Fii conștient că, odată urcat în autobuz ori tramvai, prioritatea ta este să te ții foarte bine de bare ori de mânere, pentru a evita să cazi ori să te lovești”, susțin reprezentații CTP pe pagina de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.