Cristian Mungiu: Duc dorul perioadei în care cinematograful era foarte popular pentru oameni de toate vârstele

0
160

Regizorul ieșean Cristian Mungiu a declarat, sâmbătă, la Vaslui, cu ocazia Caravanei „Les Films de Cannes”, că duce dorul perioadei în care cinematograful era foarte popular pentru oameni de toate vârstele.

„Facem filme ca să fie văzute, ne bucurăm întotdeauna când există public pentru filmele noastre. Atunci când scriem scenariul şi facem filmul, ne gândim la dumneavoastră fără să vă fi cunoscut, sperăm că veţi în sală şi veţi asistaţi la ce am vrut noi să vă propunem. Îmi pare foarte bine să văd în această seară spectatori de vârste foarte diferite. Duc dorul perioadei copilăriei mele, când cinematograful era foarte popular pentru oameni de toate vârstele. Veneau şi tineri ca să se ţină de mână în sala de cinematograf, veneau şi oameni care se relaxau după muncă şi mi-ar face mare plăcere să ştiu că putem contribui şi noi şi să vă facem viaţa puţin mai frumoasă cu ce vă propunem. Mulţumesc domnului primar că ne-a ajutat să organizăm acest eveniment în oraş, ne dorim să-l facem cu o oarecare constanţă, să vă aducem o grămadă de poveşti frumoase, de filme frumoase, pentru că, înainte de orice, cinematograful e un bun prilej de întâlnire cu celălalt, de discuţie, de schimb”, a spus Cristian Mungiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.