Cri, cri, cri, toamnă gri… Târg de toamnă la grădi (VIDEO)

0
541

La început de octombrie, Grădinița „Prințesa Anastasia” din cartierul CUG a sărbătorit prima ediție a Târgului de Toamnă, organizat de managerul instituției, părinți și educatoare. Picii din grădiniță au savurat dulciuri și fructe proaspete, expuse la vânzare pentru vizitatori. Muzica pentru copii și jocurile au animat curtea grădiniței, toată echipa bucurându-se de vremea minunată de afară.

Fiind la început de drum, Grădinița Prințesa Anastasia, care și-a deschs larg porțile vara aceasta pentru copilașii de pe strada Clinica Arcadia și din zonele apropiate, a inaugurat o tradiție frumoasă: Târgul de Toamnă. Toamna îngăduitoate din acest an a fost de partea copilașilor, dăruindu-le mult soare și zâmbete colorate în ziua de luni, la prima ediție a evenimentului.

Personalul Grădiniței, alături de managerul Popescu Iuliana-Daniela Tăutu,  s-a pregătit minuțios de sărbătoare. Locația nouă și modernă strălucea de curățenie, iar curtea (deși încă se mai definitivează lucrări de amenajare în zonă) a fost îmbrăcată în culorile toamnei. Au poposit aici crizantemele multicolore, care își răspândeau mirosul până hăt-departe, anunțând că e Toamnă și e strânsul roadei; strugurii chihlimbarii, care îndemnau să fie ciuguliți de picii puși pe joacă; mere, pere, nuci, legume de tot soiul – toate la un loc anunțau o recoltă bogată și făceau loc bucuriei și hârjoanei.

Expoziția a mai fost completată de un colțișor pitoresc, unde găseai produse tradiționale de toamnă: bostanii de toate formele și culorile, porumbul care-și scotea aurul la soare și paiele de secară, care întregeau atmosfera de sărbătoare. Dar cei mai haioși, mai gălăgioși și mai drăgălași au fost copilașii, care urmăreau vrăjiți rafturile pline de bunătăți: borcane cu murături, borcane cu dulceață, plăcinte de casă, zacuscă, precum și produse confecționate chiar de către copilași, la activitățile de grupă.

 

Echipa INFO IAȘI, a admirat frumusețea evenimentului și a comunicat cu părinții. Aceștia au adus doar cuvinte de laudă la adresa organizatorilor și s-au arătat încântați de activitățile didactice desfășurate în cadrul grădiniței. A fost un eveniment prin care cei mici au fost inițiați în educația financiară, fiind ghidați de educatoare, părinți și bunici. Managerul instituției preșcolare ne-a destăinuit că pentru anul ce urmează, își dorește ca acest târg să fie unul de anvergură, la care să se comercializeze și produse autohtone ale unor companii cunoscute deja în oraș. Târgul a fost un moment educativ, unde copilașii au avut ocazia să socializeze, să facă poze de grup, să se joace și să se bucure de frumusețea toamnei.

 

Un reportaj de Elena Godzin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.