Actuala campanie brutală împotriva religiei în China a fost extinsă şi include şi demontarea crucilor de pe biserici creştine şi înlocuirea lor cu portrete ale preşedintelui ţării, Xi Jinping, şi a fostului dictator comunist Mao Zedong.
Imagini video cu cruci cuprinse de flăcări au fost postate pe Internet, în contextul înăspririi controlului de către statul comunist chinez asupra activităţilor bisericeşti în întreaga ţară. De asemenea, există rapoarte privind confiscarea şi arderea Bibliilor, potrivit Express.co.uk.
Pastorul creştin Liang Zhang din oraşul Shangqiu, provincia Henan, a afirmat că diverşi oficiali au intrat în biserica sa şi au cerut să fie înlăturate o serie de obiecte religioase.
El a afirmat: „De exemplu, bannerul pe care era scris mesajul „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” şi scripturile au fost distruse, şi toate lucrurile legate de Biblie şi credinţă au fost înlăturate”.
Pastorul Liang a susţinut că această campanie de suprimare face parte dintr-un efort guvernamental de a înlocui credinţa din religie cu impunerea loialităţii faţă de Partidul Comunist ateist.
Pastorul a adăugat că a avut loc o intensificare a campaniei în ultimele săptămâni, fiind vizate chiar şi bisericile Mişcării Patriotice aprobate de stat (TSPM).
„Ei au început să ne ceară să înlăturăm lucruri legate de Şcoala de Duminică pentru copii. Multe dintre bisericile TSPM şi bisericile de casă au fost închise”, a mai precizat el.
Liang a declarat că guvernul comunist chinez plasează în biserici „ofiţeri de informaţii”, care raportează comportamentul antiguvernamental sau cel văzut drept o ameninţare pentru stabilitatea socială.
El a afirmat că singurele locuri unde se poate discuta despre Biblie liber sunt micile biserici create în casele credincioşilor, unde se pot aduna între 20 şi 30 de persoane.
Potrivit legislaţiei chineze, credincioşilor li se permite să se roage doar în congregaţii înregistrate la autorităţi, însă milioane de credincioşi aparţin aşa-numitelor „biserici subterane sau de casă”, care sfidează restricţiile impuse de Partidul Comunist Chinez.
Liang a susţinut că zeci de biserici au fost închise în districtul său, iar cele rămase funcţionale încep să semene cu „cluburi de cultură” şi nu cu clădiri religioase.
„Acum, crucea este plasată între portretele preşedinţilor noştri, adică preşedintele Xi şi preşedintele Mao”, a adăugat pastorul.
Bob Fu din grupul China Aid, cu sediul în SUA, a declarat că închiderea bisericilor în provincia chineză centrală Henan şi a unei proeminente biserici de casă din Beijing în ultimele săptămâni reprezintă o „amplificare semnificativă” a campaniei de suprimare religioasă desfăşurată de statul comunist.
„Comunitatea internaţională ar trebui să fie alarmată şi scandalizată de această încălcare evidentă a libertăţii de religie şi credinţă”, a precizat Bob Fu.
La începutul acestui an, statul chinez a aplicat o interdicţie pentru vânzările de Biblii pe Internet în China. De asemenea, minorii nu au dreptul să asiste la slujbe religioase, chiar dacă acestea au loc în aşa-numitele „biserici patriotice”.
Însă în ciuda restricţiilor înfruntate de creştini în China şi a persecuţiei la care sunt supuşi aceştia, Vaticanul a încheiat luna trecută un acord cu Beijingul cu privire la nominalizarea episcopilor. Astfel, potrivit publicaţiei Evenimentul Zilei, Vaticanul a recunoscut opt episcopi chinezi, dintre care unul cu titlu postum, care fuseseră numiţi direct de Beijing, fără aprobarea Sfântului Scaun şi care fuseseră excomunicaţi de Vatican. Textul acordului prevede, de altfel, că viitorii episcopi vor fi desemnaţi de către Papă, dar dintr-o listă de propuneri întocmită de autorităţile chineze.
Situaţia drepturilor omului în China nu pare să se îmbunătăţească, în ciuda concesiilor făcute de lumea occidentală în ultimii zeci ani pentru a determina statul comunist chinez să relaxeze măcar puţin laţul aruncat de Mao asupra cetăţenilor săi. Abuzurile comise de guvernul comunist nu se limitează la creştini, ci vizează şi uiguri, activişti pentru democraţie, preoţi creştini, călugări tibetani, şi avocaţi care nu respectă linia Partidului Comunist Chinez şi, nu în ultimul rând, practicanţii Falun Gong care, începând cu 1999, sunt închişi cu milioanele în lagăre de reeducare şi închisori, torturaţi şi chiar ucişi pentru a li se recolta organele.
Musulmanii chinezi din lagărele de concentrare sunt forţaţi să participe zilnic la clase de reeducare şi să denunţe unele aspecte ale Islamului, să studieze cultura chineză modificată de comunişti şi să jure loialitate Partidului Comunist Chinez. Unii deţinuţi eliberaţi au descris torturi aplicate de ofiţerii de securitate. Oficiali chinezi au etichetat procesul ca fiind “transformare prin educaţie” sau “educaţie împotriva terorismului”, deşi nu au recunoscut că grupuri mari de musulmani se află închişi în vasta reţea de lagăre de muncă.
Cu toate acestea, declaraţiile uigurilor eliberaţi sunt similare celor ale călugărilor tibetani sau ale practicanţilor şcolii de qigong Falun Gong. Potrivit numeroaselor mărturii, împotriva practicanţilor Falun Gong şi altor prizonieri de conştiinţă sunt aplicate o varietate de torturi medievale, violuri, bătăi în grup, încătuşarea braţelor şi atârnarea de tavan pentru perioade îndelungate, electroşocuri aplicate cu bastoane electrice în zonele intime etc.
Scopul torturilor pare să fie forţarea victimelor să abandoneze credinţele şi valorile morale şi să accepte comunismul ca unică ideologie de viaţă. Cei care refuză să se lase reeducaţi sunt ţinuţi în închisoare perioade îndelungate, deseori arbitrar, fiind supuşi unui regim de înfometare.
În numeroase cazuri victimele sunt chiar ucise prin tortură sau prin recoltarea pe viu a organelor lor, care sunt vândute pe uriaşa piaţă neagră de organe a Chinei.
Sursa: Epoch Times