După mai bine de o săptămână de la producerea faptei, poliţiştii au reuşit să-i prindă pe tinerii care i-au pus cuţitul la gât taximetristului de la Lux Taxi, la miezul nopţii, pentru a-i lua încasările.
Cei trei sunt minori, fiind de etnie romă: unul are 14 ani, o fată care are 15 ani, şi un alt băiat în vârstă de 16 ani. Poliţiştii au stabilit că băiatul de 14 ani a pus cuţitul la gâtul taximetristului şi i-a luat acestuia 100 de lei.
Şoferul i-a preluat pe cei trei copii de la Gară, aceştia comandând o cursă mai lungă, prin alte zone ale oraşului, iar la final au ajuns în zona Elena Doamna, unde au şi coborât, scrie ziaruldeiasi.ro.
Ieri, cei trei tineri au fost prezentaţi judecătorilor, care au aprobat solicitarea poliţiştilor de a-i aresta pe cei trei pentru 30 de zile. Fapta a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, imediat după ora 24.


