IGSU a realizat mai multe controale în cluburi, discoteci și săli de evenimente care în general reunesc un număr mare de persoane.
În urma controalelor, trei agenți economici din Iași și unul din București au fost amendați, iar activitatea lor a fost oprită.
„Am solicitat colegilor din cadrul IGSU să organizeze ample acţiuni de verificare în ce priveşte zonele cu aglomerări mari de persoane, cum ar fi discoteci, cluburi, săli de evenimente.
Am urmărit două aspecte principale, fără să ne limităm la ele, primul fiind excederea numărului persoane aflate în interior comparativ cu numărul permis în documentele amplasamentului, al doilea fiind accesibilitatea neîngrădită la ieşirile de urgenţă”, a anunţat, duminică după amiază, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat .
Au fost închise 4 cluburi, în urma controalelor
„Au fost controlate 40 de obiective. În urma acţiunii, la patru dintre aceste obiective, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu prin depăşirea numărului de utilizatori a fost aplicată amendă în valoare de 100.000 de lei ca sancţiune principală şi sancţiunea complementară de oprire a funcţionării pentru o perioadă de 60 de zile, sancţiune prevăzută de Legea 307 privind apărarea împotriva incendiilor”, a declarat generalul de brigadă Benone Duduc, adjunct al inspectorului general al IGSU.
Benone Duduc a precizat că cele 4 cluburi (trei în Iași și unul în București) au fost închise deoarece au fost constatate probleme cu privire la numărul de persoane primite în interior, dar și cu privire la asigurarea căilor de evacuare în caz de urgență.