Contestaţia MAROCANULUI ucigaş, respinsă de Curtea de APEL! Voia să fie pus în LIBERTATE

0
193

Suspectul dublului asasinat din Moara de Foc, studentul c, rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curţii de Apel a fost luată vineri, 22 iulie, a răspuns la o contestaţie depusă de El Bourkadi la o încheiere a Tribunalului.

La acea dată El Bourkadi a solicitat şi înlocuirea arestului preventiv, cu arest la domiciliu.

Nici magistraţii Tribunalului, nici cei ai Curţii de Apel nu au dat curs acestei cereri.

În baza dispoziţiilor art. 425 indice 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, rap. la art. 205 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul-contestator Ahmed Sami El Bourkadi, …, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, împotriva încheierii penale pronunţată la data de 19.07.2022 de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 2639/99/2022/a1.4, încheiere pe care o menţine”, se arată în încheierea din camera preliminară a Curţii de Apel Iaşi.

În încheierea Tribunalului din 19 iulie, contestată de El Bourkadi, se constata că măsura arestului preventiv a fost legală şi temeinică şi se amintea că acesta a fost trimis în judecată sub acuzaţia infracţiunilor de omor calificat, distrugere, furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Iar “cererea orală a inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu” a fost considerată de către judecători ca fiind nefondată şi, prin urmare, au respins-o.

Reamintim că, la începutul lunii decembrie 2021, poliţiştii ieşeni au fost anunţaţi de rudele tânărului student marocan Youssef Jniyah că acesta nu a revenit la Bruxelles, deşi avea cumpărat bilet de avion.

La vila închiriată de marocan pe strada Moara de Vânt, anchetatorii i-au găsit pe Youssef şi pe prietena acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, morţi. Fuseseră ucişi cu zeci de lovituri de cuţit.

În curând, anchetatorii aveau să restrângă cercul de suspecţi şi apoi să îl prezinte în faţa judecătorilor, ca posibil ucigaş al celor doi, pe Ahmed Sami El Bourkadi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.