Conf. univ. dr. arh. Tania Hapurne este noul președinte al Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în urma alegerilor care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul forului academic al instituției de învățământ superior tehnic.
Aceasta va duce la bun sfârșit mandatul început de prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu, care s-a retras din această poziție la începutul lunii, invocând un program încărcat care nu îi permitea să își desfășoare munca la același nivel ca la începutul actualei legislaturi, în 2016.
Conf. univ. dr. arh. Tania Hapurne a precizat că principalul său obiectiv în perioada următoare este asigurarea unei tranziții firești, care să confirme faptul că Senatul TUIASI va continua să funcționeze fără nicio problemă.
„Propunerea candidaturii pentru funcția de Președinte al Senatului mă onorează, iar rezultatul alegerilor cu atât mai mult mă îndatorează să continuăm împreună, cu echilibru și responsabilitate, mandatul acordat de comunitatea academică. Doresc să mă implic, ca și până acum, în rezolvarea problemelor Senatului, cu respect și solicitudine față de cerințele cadrelor didactice și ale studenților, continuând dialogul cu partenerii din universitate, dar și din exteriorul universității. Vă mulțumesc pentru încredere!”, a declarat Hapurne.
Aceasta este cadru didactic al Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” de la TUIASI și a fost secretar al Senatului în ultimii doi ani, cât timp prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu a deținut funcția de președinte al forului academic. Prin urmare, la alegerile de vinerea trecută a fost desemnat și un nou secretar al Senatului, în persoana conf. univ. dr. ing. Gheorghe Bădărău, de la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor.
„Propunerea și alegerea doamnei conferențiar Tania Hapurne în poziția de Președinte al Senatului Politehnicii ieșene au fost foarte inspirate, dumneaei fiind deja familiarizată cu tot ceea ce implică viața universității, modalitățile de organizare și funcționare ale Senatului. Așa cum am spus și în plenul Senatului, prin această alegere trecerea de la un mod de abordare al unui Președinte al Senatului la cea a altui Președinte va fi aproape insesizabilă, păstrându-se intact echilibrul dintre Consiliul de Administrație și Senat, fapt benefic pentru toți membrii comunității noastre academice”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.