Conest va construi un centru de afaceri: „Iorga Business Center”

0
247

Conest, asociată cu Media Rom Grup, Viorel Cosma și Ioan Melinte, deține o firmă înființată acum câteva luni care intenționează să construiască un centru de afaceri.

Cei patru asociați dețin terenuri pe str. Nicolae Iorga, iar o bună parte din suprafață (722 mp) este aport al Conest: teren care a făcut obiectul unui schimb realizat anul trecut cu Primăria. Atunci, Apix.ro scria că se deschide calea unui nou proiect imobiliar, ceea ce se-ntâmplă în aceste zile. Pentru suprafața de 722 mp, dar și pentru alte terenuri obținute atunci, Conest a cedat, printre altele, o suprafață în Ciurchi.

Cosma, Melinte și cele două firme pe care acestea le controlează s-au asociat în compania „Iorga Business Center” și-au început demersurile pentru construirea unei clădiri de birouri, servicii și funcțiuni complementare. Terenul se află în apropiere de intersecția cu str. Mitropolit Varlaam, în trecut aici funcționând o benzinărie.

La acest moment, nu se cunosc prea multe detalii despre proiectul noii firme, Primăria eliberând abia certificatul de urbanism pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal.

Estimările Apix.ro sunt că Iorga Business Center are la dispoziție aproape 2.000 mp pentru realizarea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.