Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova căutat de autorităţi, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de doi ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de droguri.
În data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, pasager într-un microbuz, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 38 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului există o alertă de punere în aplicare a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate de doi ani şi 6 luni, emis de autorităţile judecătoreşti din R. Moldova, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
Persoana în cauză a fost preluată de o echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.