Un șofer de camion român (50 de ani), care este condamnat în România pentru fraude fiscale, a fost eliberat de un judecător de la Bruxelles în anumite condiții, deoarece este mai util din afara închisorii decât în spatele gratiilor.
„E nevoie de el pe șosele.”, a spus judecătorul.
În urmă cu câțiva ani, bărbatul – fost ofițer al armatei române, a trecut la sectorul privat, mai precis în transporturi, și a înșelat statul român, comițând fraude fiscale în valoare de nu mai puțin de 500.000 de euro. El a fost condamnat la 9 ani de închisoare, conform observator.tv.
Condamnarea a fost pronunțată în absență, pentru că șoferul a fugit în Belgia alături de soția și copilul său, în 2017. Când a aflat că în România a fost condamnat la 9 ani de închisoare, tiristul s-a dus la poliția belgiană și s-a predat.
Judecătorul nu l-a trimis pe șofer într-o celulă, ci înapoi acasă. Motivul – în aceste zile de restricții din cauza epidemiei de coronavirus, un tirist este indispensabil pentru a menține livrările în țară. Singura condiție: românul nu trebuie să-și schimbe locul de reședință. Șoferul nici nu intenționează asta, chiar preferă să-și ispășească sentința Belgia.