Ansamblul Palas a pregătit și pentru acest sfârșit de săptămână o agendă bogată de evenimente, pentru toată familia: concert Florin Chilian, teatru pentru copii, târgurile Bag Expo și Expo Mineralia și difuzarea meciurilor din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal 2018.
Vineri, 15 iunie 2018, de la ora 20.00, la Amfiteatrul Palas, iubitorii de muzică sunt așteptați să pătrundă într-un labirint al emoțiilor, oferit de concertul lui Florin Chilian. Cei care îndrăgesc muzica artistului vor avea prilejul să asculte live cele mai cunoscute melodii ale sale, care sensibilizează sau transmit mesaje cu încărcătură sentimentală.
Și prichindeii primesc invitație la teatru. Duminică, de la ora 19.00, cei mici vor petrece o seară alături de „Micul Prinț”, o frumoasă metaforă a vieții prezentată pe limba lor, de Ateneul din Iași. Dacă vor fi condiții meteo nefavorabile, spectacolul va fi reprogramat. Detalii vor fi disponibile pe pagina de Facebook Palas. Biletele pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe site-ul palasmall.ro. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un discount de 10%.
Ansamblul Palas a pregătit surprize și pentru microbiști. De pe 14 iunie, iubitorii „sportului rege” sunt invitaţi în food court Palas Mall să vizioneze meciurile din cadrul Campionatul Mondial de Fotbal 2018 din Rusia. În timp ce iau masa sau își petrec timpul cu prietenii, clienții vor trăi și experiența competițiilor de fotbal transmise de Televiziunea Naţională Română, în intervalul orar 10.00 – 22.00.
Sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 20.00, la parterul Atriumului Palas Mall se va desfășura evenimentul „Admitere la Universitățile Ieșene”. Liceenii vor afla care sunt perioadele de înscriere și etapele de admitere ale celor cinci universități de stat din Iași, pentru ce specializări pot opta, câte locuri sunt disponibile, ce taxe de înscriere sunt percepute, care sunt perspectivele după finalizarea studiilor și multe altele. La eveniment vor participa Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. „Admitere la Universitățile Ieșene” este un eveniment organizat de compania IULIUS, cu sprijinul Conduent România.
Duminică, de la 17.00, în parcul Palas se instalează „Orașelul Copiilor”. Evenimentul este organizat de Asociația Studențească AMiCUS Iași, cu scopul de a-i învăța pe prichindei care este rolul și cum funcționează diferite instituții publice, dezvoltându-le spiritul civic. Cei mici vor participa la jocuri, ateliere de origami, lecturi și multe alte activități amuzante și educative.
Până duminică inclusiv, parterul Atriumului Palas Mall găzduiește două târguri. La Bag Expo, clienții vor găsi genți și accesorii în tendințe, de la plicuri elegante și clutch-uri, până la genţi casual sau sport, trollere, genţi de voiaj, serviete, rucsacuri, borsete, portofele, curele şi alte propuneri. În același timp, Expomineralia propune bijuterii și decorațiuni realizate din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, care provin din peste 50 de ţări ale lumii.