Comisia Iordache a decis să-l elimine total pe preşedintele Klaus Iohannis din procedura de numire a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Preşedintele României a fost eliminat din procedura de numire şi revocare a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit unui amendament adoptat luni de comisia specială pentru justiţie condusă de artizanul OUG 13, Florin Iordache.
„Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: b) numesc şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în amendamentul votat.
Mişcarea coaliţiei PSD-ALDE vine după ce, recent, Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei luate cu privire la modificările aduse Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, lege declarată parţial neconstituţională. Astfel, potrivit CCR, „atribuţiile preşedintelui ar fi golite de conţinut dacă nu ar putea refuza motivat numirea unui magistrat însă eliminarea acestui drept nu ridică probleme de constituţionalitate”, scrie Epoch Times.