Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a anunţat ieri că ultimele zece avize pentru Viitorul Spital Regional de Urgenţe, de la Iaşi, au fost obţinute.
Joi, 6 decembrie, în prezenţa finanţatorului european, va fi închisă aplicaţia în vederea depunerii studiului de fezabilitate la Comisia Europeană.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a adăugat că pe exerciţiul financiar 2014-2020, fiecare din cele trei spitale va beneficia de o susţinere financiare de 50 de milioane de euro.
„Am ajuns în una dintre cele mai importante etape, depunerea cererii de finanțare, acesta fiind rezultatul unei colaborări constante între toate instituțiile implicate în realizarea aceste investiții atât de importantă pentru întreaga regiune. La începutul anului, Consiliul Județean a înființat un comitet în care au fost cooptați toți factorii cu putere decizională și consultativă, astfel că termenele pentru obținerea avizelor au fost reduse la minimum”, a spus Maricel Popa.
Spitalul va avea o suprafață de aproximativ 120.000 de metri pătrați, va fi structurat pe cinci niveluri și va avea 850 de paturi.
Pentru următorul exerciţiu financiar 2020-2027, vor fi asigurate fondurile pentru construirea spitalelor.