Filmul R.M.N. va avea două proiecții speciale în prezența echipei la Cinematograful Ateneu din Iași, pe 14 iunie 2022, de la ora 19.30 și 22.30. Prima proiecție este anunțată sold-out, iar pentru cea de-a doua difuzare, biletele sunt puse în vânzare pe https://cinemaiasi.ro/film/rmn/ și la casieria Ateneului din Iași.
Cu această ocazie, regizorul Cristian Mungiu revine la Iași, după ce în urmă cu o lună a fost aplaudat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Filmul R.M.N. a fost prezentat în Competiția oficială, unde a fost primit cu interes de marii critici de film.
„Scene discrete, de o claritate și o densitate uluitoare, cu o rigoare a construcției camuflată de spontaneitatea prezentării. (…) Film complex, atât de încărcat de idei, încât te-ai aștepta ca preocuparea pentru estetică să nu fie o prioritate, R.M.N. este de o frumusețe aproape neverosimilă. Imaginea semnată de Tudor Panduru folosește într-un mod superb încadratura ultrawide” – Jessica Klang, Variety.
„Povestioara asta dintr-un sat transilvănean are capacitatea de a vorbi grozav de bine despre lumea de azi şi despre Europa, în special, dar în particular şi despre firea umană. Despre felul în care ne raportăm la nişte angoase pe care le resimţim care nu au direct un obiect, dar care au nevoie întotdeauna de un vinovat. Cel mai simplu vinovat este ultimul sosit şi care nu seamănă cu tine” – Cristian Mungiu despre R.M.N., într-un interviu pentru RFI România.
Filmul spune o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor. În rolurile principale îi vom vedea pe: Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován și Maria Drăguș. Filmările au fost realizate în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022, majoritatea în satul Rimetea din județul Alba, dar și în alte localități din Transilvania.
Trailer: https://youtu.be/Q9bjpg20EmA