Cine va conduce Colegiul Medicilor Iaşi?

0
220

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Iaşi şi-au ales membrii biroului executiv, cei care vor face parte din conducere pentru următorul mandat 2020 – 2024.

Astfel, în urma voturilor, condu­cerea a rămas aceeaşi ca în mandatul precedent, preşedinte fiind conf. dr. Liviu Oprea, vicepreşedinţi sunt prof. dr. Florin Mitu, prof. dr. Vasile Drug şi dr. Cristina Gavril, iar dr. Viorel Olăraşu este secretar general. Reprezentantul Colegiului Medicilor Iaşi în Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România este dr. Manuela Dăscălescu.

„Am continuat cu acelaşi birou executiv şi a fost vorba despre un vot deschis. Strategia pentru următorii patru ani încă nu am votat-o, o vom propune la prima şedinţă, pot să vă spun că vor fi foarte multe activităţi pentru schimbări legislative care sunt necesare“, a precizat conf. dr. Liviu Oprea, preşedintele CM Iaşi.

Luni, 26 octombrie, va avea loc primul consiliu în noua formulă, care va fi online având în vedere contextul epidemiologic actual.

În acest mandat, din Consiliul Colegiului Medicilor teritorial Iaşi, unde sunt 21 de membri, fac parte: Liviu Oprea, Anca Deleanu, Viorel Olăraşu, Manuela Dăscălescu, Cristina Gavril, Ciprian Vornicu, Sanda Scutaru, Mihaela Nastasă, Oana Miron, Cristina Costandache, Carmen Hamod, Simona Naghi, Angela Daşchievici, Rodica Moişanu Costinescu, Dana Popescu, Liliana Mihailov, aceştia 16 fiind medici de familie. Diana Cimpoeşu, medic medicină de urgenţă, Florin Mitu, medic cardiolog, Vasile Drug, medic gastroenterolog, Vladimir Poroch, medic chirurgie generală şi Mircea Onofriescu, medic obstetrică-ginecologie sunt ceilalţi cinci medici care completează Consiliul.

În mare măsură, aceştia sunt şi medicii care vor face parte din Adunarea Generală, excepţie făcând Mircea Onofriescu şi Rodica Moişanu Costinescu. Sursă:ziaruldeiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.