„Christmas Extravaganza”: cumpără cadourile perfecte pentru cei dragi și câștigă premii uimitoare la Palas

0
206

Luna decembrie este una dintre cele mai frumoase și mai așteptate luni din an. Este perioada în care gândurile noastre se îndreaptă către cei dragi, mai mult ca oricând și e încă un moment potrivit să le oferim o îmbrățișare, dar și un cadou special.

Ansamblul Palas a fost cuprins deja de „Christmas Extravaganza”, o lume fascinantă, plină de culoare și acrobații spectaculoase și este locul în care orice dorință se împlinește.

Astfel, bucură-te din plin de această perioadă, dăruiește celor dragi tot ce își doresc, iar Palas te premiază la cumpărături cu daruri fantastice în valoare de 40.000 de euro. Spiridușii moșului s-au instalat deja în zona magazinului Guess din Palas Mall, așa că e timpul să te transformi în ajutorul lui Moș Crăciun.

Sărbătorile de iarnă sunt despre familie, prieteni, revederi, locuri calde, lumină în suflet și, bineînțeles, daruri. Crăciunul ne face mai sensibili, mai buni și crește în noi dorința de a împărtăși bucuria cu alții, iar cadourile ne ajută să ne manifestăm sentimentele pentru cei dragi, prin lucruri ce pot fi utile și pot servi drept amintiri de neuitat.

Dar pentru a reuși să alegi cadourile cele mai inspirate trebuie să te „transformi” din timp în ajutorul Moșului, iar Palas s-a pregătit să te premieze. Astfel, până pe 23 decembrie 2022, dacă te numeri printre cele 140 de persoane, care fac una sau mai multe achiziții ce însumează 500 lei, în aceeași zi, vei fi premiat instant cu pinguini de pluș, cozonaci, băuturi sau vouchere.

Acestea din urmă pot fi transformate în sesiuni de răsfăț la Donna Carina, produse de skin care, make-up sau parfumuri la The Makeup Shop ori my Geisha, cărți și jucării la Cărturești și Happy Color, meniuri la Spartan sau sesiuni de distracție pentru două persoane la patinoarul Palas.

Iar dacă i-ai trecut pe listă, atât pe cei dragi, dar îți faci și ție un cadou și achizițiile ajung la minimum 1.000 de lei, primești vouchere de cumpărături cu valori cuprinse între 100 și 300 de lei. Acestea îți pot aduce bijuterii statement de la Teilor sau Sokolov, parfumuri de lux de la Beautik Haute Parfumerie, articole sportive de la Intersport și haine pentru cei mai mici membri ai familiei de la Chicco. Zilnic, vor fi premiați 151 de participanți la campanie.

În ambele situații de mai sus, clienții trebuie să înregistreze bonurile în sistemul electronic de la centrul de premiere din zona Guess și vor primi premii în funcție de norocul lor. Valoarea totală a premiilor se ridică la 40.000 de euro, iar mai multe detalii găsești în regulamentul Christmas Extravaganza.

Cumpărăturile sunt însă și mai plăcute în cadrul de poveste instalat în Palas. Anul acesta ne bucurăm împreună de universul fascinant al circului, care s-a instalat în jurul bradului, iar în această „arenă” toate dorințele se împlinesc.

Caută cadourile perfecte în Palas, iar noi avem grijă să ai și tu parte de „Christmas Extravaganza”!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.