
Beijingul se opune vânzării forţate a operaţiunilor TikTok din Statele Unite de către proprietarul chinez ByteDance şi ar prefera ca aplicaţia de video sharing să fie închisă în SUA, au declarat vineri trei surse apropiate situaţiei, transmite Reuters.
Grupul ByteDance a discutat despre vânzarea diviziei americane a TikTok cu posibili cumpărători, între care Microsoft şi Oracle, de când preşedintele Donald Trump a ameninţat luna trecută că va interzice serviciul dacă nu va fi vândut.
Trump a dat termen ByteDance până la jumătatea lunii septembrie pentru finalizarea acordului de vânzare.
Cu toate acestea, oficialii chinezi consideră că o vânzare forţată ar face ca atât ByteDance, cât şi China să pară slabe în faţa presiunilor Washingtonului, au spus sursele, vorbind cu condiţia anonimatului, având în vedere sensibilitatea situaţiei.
ByteDance a afirmat într-un comunicat transmis Reuters că guvernul chinez nu i-a sugerat niciodată că ar trebui să închidă TikTok în Statele Unite sau pe orice alte pieţe.
Două dintre surse au declarat că China este dispusă să se folosească de modificările aduse pe 28 august unei liste de exporturi de tehnologie, pentru a întârzia orice acord încheiat de ByteDance, dacă va fi nevoie.
Biroul de informaţii al Consiliului de Stat din China şi ministerele de Externe şi de Comerţ nu au răspuns imediat solicitărillor de comentarii trimise după programul de lucru.
Întrebat vineri despre Trump şi TikTok, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian, a declarat, într-un briefing de presă regulat, că Statele Unite abuzează de conceptul de securitate naţională şi le-a cerut să înceteze oprimarea companiilor străine.