CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral pentru minivacanţa de 1 Mai

0
134

CFR Călători anunţă că în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025 va suplimenta trenurile spre litoral, cu ocazia minivacanţei de 1 Mai. Potrivit sursei citate, în perioada respectivă vor fi legături spre Constanţa şi staţiunile de la mare, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iaşi, Buzău, Oradea. Dacă va fi necesar, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre şi dinspre cele mai solicitate destinaţii, în limita parcului de material rulant tehnic disponibil, transmite News.ro.

CFR Călători mai informează că şi călătorii din alte regiuni ale ţării au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei „mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore)” pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

„În zilele cu trafic crescut din minivacanţa de 1 Mai, CFR Călători pune la dispoziţia publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul ţării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri şi în funcţie de evoluţia şi dinamica cererii de transport, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinaţii în limita parcului de material rulant tehnic disponibil”, menţionează CFR Călători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.