Ceremonii MILITARE şi religioase de Ziua Imnului Național la IAȘI

0
248

Preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, şi administratorul public al județului, Andrei Cazacu, au participat la manifestările organizate, astăzi, la Iaşi, în Piața Triocolorului.

„Deşteaptă-te, române!” este un simbol al unității, al credinței ce o păstrăm în suflet și care va exista mereu în identitatea neamului nostru.

Astăzi, sărbătorim 174 de ani de când acesta nu e doar un cântec patriotic, ci un adevărat mesaj de speranță și putere, de înălțare a idealurilor unui întreg popor, el este glasul dat victoriilor ce ne fac să fim mândri că suntem români.

O astfel de zi este un adevărat prilej de a ne reaminti de valorile și principiile unui stat liber, puternic și unit. Trăim vremuri în care conștientizăm cel mai bine cât de importantă este pacea de acasă și siguranța de care avem atâta nevoie pe teritoriul României. După atât de mult timp în care societatea și prioritățile oamenilor s-au schimbat, mesajul imnului național rămâne la fel prezent și crează emoții puternice ce ne inspiră.

„Acum ori niciodată” să fie mereu deviza românilor în atingerea propriilor aspirații și să luptăm cu „glorie deplină” pentru dreptate și unitatea națională. Să cinstim în fiecare zi Imnul Național, să înțelegem sensul său și să îi respectăm pe cei ce ne fac să îl cântăm prin triumful adus țării”, a transmis în discursul său preşedintele CJ, Costel Alexe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.