Cercetători: Cafeaua poate reduce riscul de mortalitate şi îmbunătăţi sănătatea

0
172

Cafeaua este un aliment bogat în antioxidanţi şi alţi compuşi bioactivi, care pot contribui la menţinerea unei stări bune de sănătate. Studiile recente au asociat consumul zilnic de trei ceşti de cafea cu un risc mai mic de deces. Totuşi, este recomandabil să se ia în considerare particularităţile fiecărei persoane şi să se urmeze un stil de viaţă sănătos.

 

Cafeaua este în prezent una dintre cele mai consumate băuturi din lume. Arborele de cafea a fost descoperit în Etiopia în secolul XI-lea, într-o regiune numită Koffe, are o floare albă cu miros similar iasomiei, iar fructele sunt de culoare roşie.

Din Etiopia s-a răspândit în Peninsula Arabică, unde a început să fie cultivată, înregistrându-se un boom, probabil din cauza faptului că în islam este interzis consumul băuturilor alcoolice.

Din secolul al XIV-lea se cultivă în Yemen, iar în 1543 a ajuns în Istanbul, în timpul domniei lui Suleyman Magnificul, fiind adusă de Ozdemir Paşa, pe atunci guvernator al Yemenului. Din Arabia s-a extins în Asia şi Europa şi apoi în America, unde se află cea mai mare producţie din lume.

Cafeaua se produce în peste 50 de ţări şi se cunosc peste 80 de soiuri de cafea, principalul producător fiind Brazilia, urmată de Vietnam, Columbia, Indonezia şi Mexic. Primul magazin de cafea s-a deschis la Constantinopol în 1475, iar prima cafenea s-a deschis la Damasc în 1530. În Italia, cafeaua este adusă de negustorii veneţieni, iar în 1645 a apărut prima cafenea în Veneţia. În Italia, cafeaua a fost adusă de negustorii veneţieni, iar în anul 1600 Papa Clement al VIII-lea a declarat-o „băutură creştină”.

În Bucureşti, prima cafenea s-a deschis în 1667, fiind proprietatea unui fost ienicer pe nume Kara Hamie, iar în Paris la 1672, apoi în Viena la 1683. În 1822 în Franţa se construieşte primul aparat de cafea espresso, iar italienii au mai aşteptat până în 1901.

În zilele noastre, cafeaua este un aliment cu o valoare incontestabilă din punct de vedere economic şi cultural.

Deşi valoarea sa nutritivă este redusă, cu excepţia unei cantităţi moderate de Calciu, Magneziu, Fosfor şi Potasiu, valoarea gastronomică este indiscutabilă, proprietăţile ei benefice pentru sănătate depăşind plăcerea de a savura o ceaşcă de cafea bună.

Din cauza conţinutului de cofeină şi pentru că este un stimulent, consumul de cafea nu este considerat în mod popular parte a unui stil de viaţă sănătos. Cu toate acestea, este o băutură bogată în antioxidanţi şi alţi compuşi bioactivi care pot contribui la menţinerea sănătăţii.

Beneficiile cafelei

Multe studii au arătat că un consum moderat de cafea este asociat cu creşterea performanţelor mentale şi scăderea senzaţiei de oboseală, prin efectul asupra sistemului nervos central. Aceasta, împreună cu efectul de creştere a capacităţii funcţionale a musculaturii scheletice, face ca ea să fie apreciată de sportivi sau oameni activi din punct de vedere fizic.

Consumul a circa trei ceşti de cafea zilnic poate avea efecte benefice asupra sănătăţii, deoarece este asociat cu un risc scăzut al deceselor, în conformitate cu două studii publicate în jurnalul „Annals of Internal Medicine”.

Cercetători englezi de la Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) şi Imperial College, din Londra, au observat că o anumită canitate de cafea este „asociată cu un risc mai mic de decese, în special în boli circulatorii şi ale tractului digestiv”, potrivit unui comunicat. Se estimează că la nivel mondial consumul zilnic ar fi de 2.250 milioane de ceşti de cafea – ce conţin substanţe precum cafeină, diterpeni şi antioxidanţi -, în cantitate ce poate varia în funcţie de modul de preparare al cafelei.

Marc Gunter, autorul principal al studiului IARC, a precizat că din cauza unor limitări în cercetare, nu este ”în măsură să recomande oamenilor să bea cafea mai multă sau mai puţină”, deşi rezultatele ”sugerează că acest consum moderat de trei ceşti pe zi nu dăunează sănătăţii şi că o cafea pe zi introdusă în dietă ar putea avea efecte benefice”. Datele corespund celui mai mare studiu efectuat în Regatul Unit, cu privire la efectele cafelei în rândul populaţiei europene, în care atât consumul cât şi prepararea cafelei variază de la espresso italian la cafeaua cu lapte.

Cele mai multe studii arată că persoanele care beau cafea au un stil de viaţă coroborat cu fumatul, activitate fizică redusă, un consum redus de fructe şi legume, dar bogat în carne, precum şi băuturi alcoolice. De asemenea, trebuie să ţinem cont de faptul că acestea sunt studii de observaţie, în care nu se poate determina o anumită cauză. Astfel că, majoritatea autorilor recomandă prudenţă în ceea ce priveşte consumul de cafea, când se are în vedere sănătatea publică.

Compoziţia unei ceşti de cafea variază foarte mult în funcţie de metoda de preparare şi acest lucru nu este de obicei subliniat în studii. Unii autori menţionează faptul că efectul benefic al cafelei se datorează altor componente decât cofeina.

Prin urmare, deşi ar fi puţin riscant să se recomande consumul de cafea pentru a reduce mortalitatea sau pentru a preveni bolile cronice, este evident că un consum moderat de cafea nu este asociat cu efecte adverse asupra sănătăţii la adulţi şi poate chiar prezenta unele beneficii. Desigur, trebuie să vă asiguraţi că atât stilul de viaţă, cât şi alimentaţia, sunt sănătoase şi iau în considerare particularităţile personale, cum ar fi, de exemplu, faptul că ar putea avea un efect nedorit asupra persoanelor care au deja un factor de risc, cum ar fi hipertensiunea.

În încheiere, o mică curiozitate: cea mai scumpă cafea se numeşte Black Ivory (Fildeş negru), care are un gust special. Aceasta este obţinută din boabe de cafea crude înghiţite, digerate şi eliminate pe cale naturală de către elefanţi, care sunt crescuţi într-o rezervaţie naturală din Tailanda. Boabele sunt digerate cu banane, trestie de zahăr etc. şi din această cauză, cafeaua este mai puţin amară şi are o uşoară aromă de ciocolată, fructe, nuci, măceşe etc. Acest tip de cafea este foarte rară şi greu de procurat, respectiv în doar câteva hoteluri de 5 stele din Tailanda, Maldive, Abu Dhabi şi într-un singur loc în SUA ”The Elephant Story ”. Preţul este de 845 euro/kg şi se produc circa 150 kg/an.

 

Sursa: Epoch Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.