Euro închide anul 2017 la cel mai mare nivel din istorie: 4, 6597 lei, depăşind astfel cotaţia înregistrată pe 21 noiembrie, când a fost 4,6551.
Euro se vindea, vineri, cu peste 4,7 lei la cele mai mari bănci din România, după ce Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,6597 lei/euro, un nou nivel record, relatează News.ro.
Astfel, a treia bancă din România din punct de vedere al activelor, BRD, a afişat vineri un preţ de 4,7340 lei/euro.
Banca Comercială Română (BCR), cea mai importantă bancă din România din punct de vedere al activelor deţinute, vinde euro cu 4,7300 lei/euro.
A doua bancă din România, Banca Transilvania, a afişat vineri un preţ de 4,7100 lei/euro.
Pe piaţa interbancară, euro a depăşit vineri pragul de 4,66 lei.
Vineri, 29 decembrie, a fost și ultima zi bancară, iar această cotație va fi referință până pe 3 ianuarie, când vom vedea noile evoluții ale pieței valutare. Un euro mai mare înseamnă rate mai mari, dar şi chirii şi facturi mai mari, acolo unde acestea sunt calculate în moneda europeană, scrie Digi24.
Leul a pierdut teren şi în faţa francului elveţian, care a fost cotat la 3 lei şi 99 bani. În schimb, s-a apreciat în raport de cu dolarul, care a ajuns la 3 lei şi 89 de bani.
21 noiembrie a fost ziua în care euro trecuse prima dată de 4,65 de bani.
Un raport CFA, adică al Analiștilor Financiar Certificați, estima în urmă cu doar câteva săptămâni că anul 2017 se va încheia cu un euro mai scump. Mai mult, aceiaşi analişti spun că pentru orizontul de 6 luni euro poate ajunge la 4 lei și 68 de bani, iar în următorul an poate trece de 4,73 de bani, dacă nu vom avea stabilitate fiscală şi vor continua incertitudinile din economie.