Cea de-a 29-a ediție a Târgului de Carte LIBREX – „Primăvara cărților la Iași” – se va desfășura în perioada 10 – 14 aprilie 2024 la Palas Mall sub motto-ul „Pagini cu hărți pentru regăsirea prin cuvinte”.
Evenimentul este organizat de SC SEDCOM LIBRIS SA și Organizația Patronală AGORA a Societăților pentru Difuzarea Tipăriturilor și a altor Bunuri Culturale din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.
„Salut și sprijin orice inițiativă menită a readuce cartea în atenția publicului de toate vârstele și de toate gusturile și felicit firma SEDCOM LIBRIS și Organizația AGORA pentru superbele eforturi pe care le face în această privință.
Apreciez, de asemenea, preocuparea și străduința editurilor din țară și din afara ei de a veni din nou în orașul nostru pentru a ne prezenta o ofertă de carte atât de atrăgătoare.
Și, bineînțeles, nu îi uit deloc, ba chiar îi asigur de întreaga mea recunoștință pe autorii acestor minunate volume, fără de care toată această aventură nu ar fi posibilă, fără de care lumea noastră ar avea mai puține povești, mai puțini eroi și mai puțin mister.
În culori de primăvară, dar și în foșnet de pagini, le doresc organizatorilor acestui târg de carte ca, la fel ca în fiecare an, mii și mii de iubitori de lectură să ia cu asalt standurile editurilor, să cumpere cât mai multe cărți interesante și să își proclame încă o dată dreptul de a visa și de a trăi cât mai multe vieți!”, a transmis primarul Mihai Chirica.
La Târgul de Carte LIBREX vor fi prezente, ca de obicei, cele mai importante edituri din România care vor atrage atenția publicului prin lansarea ultimelor apariții editoriale, prezentări de carte, întâlniri cu autorii, sesiuni de autografe etc.
Agenda culturală include peste 40 de lansări și prezentări de carte ale editurilor prezente în târg, conferințe susținute de personalități marcante ale mediului academic și cultural, precum Adrian Cioroianu, Alexandru Vlad Ciurea, pr. Constantin Necula, pr. Francisc Doboș și Adrian Papahagi.
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 10 aprilie, la ora 11.00.
Accesul publicului la Târgul de Carte și, implicit, la conferințe, este liber, zilnic, între orele 10.00 şi 22.00.