Ce nu a reușit poliția britanică, a rezolvat o fostă soție geloasă! Mărturisirea românului căutat pentru o crimă în Anglia

1
106

Criminalul căutat mai bine de 6 ani de polițiștii britanici, și arestat zilele trecute în Dej, le-a spus magistraților din Cluj că regretă fapta și nu a vrut să omoare pe nimeni.

„Aveam 21 de ani, eram foarte tânăr și imatur”, a spus bărbatul, în fața judecătorului.

Timp de șase ani l-au căutat anchetatorii din Marea Britanie pe Cristian Sabău, românul care a șocat o întreagă țară după ce a ucis-o cu bestialitate pe Valerie Graves, pe 30 decembrie 2013, scrie observator.tv. Femeia, o cunoscută artistă și deținătoare a unei galerii de artă, fusese găsită fără suflare pe podeaua din baie, cu răni grave la cap.

Aveam 21 de ani, eram foarte tânăr și imatur. Nu avea prea mulți bani și eram pentru prima oară în Anglia. Ea stătea în pat și, când s-a trezit, m-a surprins și m-am panicat. Nu am intenționat să omor pe nimeni. Vreau ca soția mea să știe ce s-a întâmplat. A fost un accident, credeam că toată lumea este plecată din casă„, a mai spus el.

Ce n-a reuşit poliţia britanică în şase ani, a rezolvat o româncă geloasă. Cristian Sabău a fost denunţat de fosta soţie, supărată că a fost părăsită pentru o altă femeie.

Aceasta a luat legătura cu rudele victimei şi le-a povestit totul. Doar aşa anchetatorii au ajuns la criminal, după ani de anchetă şi aproape zece mii de audieri.

Tânărul așteaptă acum să fie extrădat în Marea Britanie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.