Într-un comunicat publicat de Ziua Mondială a Rețelelor de Socializare, Patriarhul Daniel a vorbit despre „conştientizarea impactului pe care îl are social media în viaţa noastră”.
„În data de 30 iunie sunt organizate diverse campanii online pentru a marca Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare, platforme care înregistrează un număr tot mai crescut de utilizatori inclusiv în România. Deşi pentru omul contemporan fiecare zi poate fi considerată Ziua Social Media prin faptul că accesează platformele de socializare pentru a comunica cu prietenii şi rudele, pentru a se informa cu privire la mersul societăţii sau pentru alte motive, ziua de 30 iunie este o ocazie de conştientizare a impactului pe care îl are social media în viaţa noastră, în special asupra relaţiei cu semenii şi cu Dumnezeu, cu viaţa interioară şi cu natura exterioară”, spune Patriarhul Daniel.
„Multitudinea de idei şi opinii individuale exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos ne avertizează că „pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecăţii” (Matei 12, 36). Iar Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă zicând: „Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii” (1 Petru 2, 16). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă astfel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6, 12). Astăzi, mai mult ca niciodată, este necesară conştientizarea faptului că reţelele de socializare consumă cea mai de preţ resursă a vieţii – timpul – care este darul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, adică pentru dobândirea vieţii veşnice. Timpul vieţii prezente trebuie valorificat pentru a cultiva iubirea faţă de Dumnezeu, prin rugăciune, şi faţă de semeni, prin fapte bune, spre a dobândi comuniunea de iubire şi viaţă veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi. În plus, relaţia concretă, nu virtuală, cu persoanele fizice şi cu natura înconjurătoare este izvor de sănătate şi bucurie pentru sufletul şi trupul omului, în familie şi în societate”, a mai spus Patriarhul Daniel.
„Consecventă zelului misionar al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi de a transmite iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, Biserica noastră va folosi cu înţelepciune (curaj şi prudenţă) reţelele de socializare pentru comunicarea cu omul de astăzi. În acest sens, Biserica Ortodoxă Română nu este absentă de pe aceste reţele, majoritatea eparhiilor, parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române având pagini de Facebook, dar şi conturi emergente pe alte reţele de socializare. În plus, reţelele de socializare au început să fie utilizate tot mai des de către preoţi pentru pastoraţie, în special în diaspora română”, a mai transmis acesta.