Anul trecut, Casa de Cultură a Studenților din Iași a pus în scenă mai mult de 40 evenimente culturale, 8 festivaluri, 10 expoziții de fotografie, pictură, grafică și desen, peste 30 de activități în parteneriat cu ligile studențești, instituții de cultură și structuri de tineret ce au adunat peste 230.000 de vizualizări.
Anul acesta sunt pregătite multe activități culturale care se vor realiza potrivit restricțiilor.
Bogdan Crucianu- director CCS Iași, a precizat faptul că, în scenariul galben, evenimentele se vor organiza online și fizic, iar în scenariul roșu, doar online.
Totodată, Casa de Cultură a Studenților din Iași a început a doua sesiune de cursuri gratuite pentru studenți, care vor avea loc în perioada 15 februarie – 1 martie. La cursuri, workshop-uri, se pot înscrie studenți, masteranzi, doctoranzi pasionați de artă din Iași care pot participa la cursuri săptămânal. Cursanții vor învăța secrete ale teatrului, vor studia canto, desen grafica si alte domenii atractive pe o perioadă de 4 luni.
Bogdan Crucianu a mai precizat că repetițiile vor cuprinde atât partea teoretică, bazată pe cursuri online, cât și partea practică, ce se va efectua cu prezență fizică.


