miercuri , 28 octombrie 2020 4:55 pm
Iasi booked.net
-1°C

Timp Liber

Fântânile de pe esplanada Teatrului Național „Vasile Alecsandri” vor fi dărâmate. Vor fi realizate altele „conforme” (FOTO)

În ședința Consiliului Local de vineri, 9 octombrie, aleșii locali au aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului ce are în vedere reabilitarea esplanadei Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Conform proiectului de hotărâre aprobat, valoarea totală a investiției va fi de 29.427.418,93 lei, inclusiv TVA, din care partea de construcții și montaj …

Citește mai mult

„Cupa Iașului la Mountain Bike-7MTB Real Sports” începe azi la 10.00 pe Platoul Bucium

Astăzi, 3 octombrie 2020, va avea loc ediția a II-a a competiției sportive pentru amatori „Cupa Iașului la Mountain Bike-7MTB Real Sports”, etapă din cadrul circuitului „MTB Cupei Moldovei”. Concursul se va desfăşura în cadrul unui eveniment maraton pe două trasee de 38 și 54 kilometri marcate pe teritoriul UAT …

Citește mai mult

2 octombrie – Ziua mondială a zâmbetului

Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în anul 2020 fiind marcată la data de 2 octombrie. Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În acelaşi …

Citește mai mult

Regulament pentru cei care vor să alerge pe pista stadionului ”Emil Alexandrescu”

Primăria Municipiului Iași a elaborat un regulament și un program privind accesul pe pista de alergare a Stadionului „Emil Alexandrescu” din Iași, precum și un set de măsuri care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2. Regulamentul menționat este următorul: Art.1 Municipiul …

Citește mai mult

Ediția a doua a Festivalului Străzii Lăpușneanu a ajuns la final

Weekendul 18-20 septembrie 2020 a fost cuprins de sărbătoare pe strada Lăpușneanu, vechea Uliță Sârbească, din centrul Iașului. Ateneul Național din Iași alături de Complexul Muzeul Național „Moldova”, Muzeul Unirii, Casa de Cultură a Studenților Iași, „Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, precum și de alți parteneri rezidenți ai străzii, a …

Citește mai mult