Bani

Fântâna arteziană de la Spitalul Suceava care a costat 60.000 euro are un efect terapeutic

O fântână arteziană în valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini și muzică terapeutică, a fost amenajată în fața spitalului din Suceava....

Senatul a adoptat tacit proiectul prin care șoferii pot alege perioada de suspendare a permisului

Luni, Senatul a adoptat iniţiativa legislativă prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului auto, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o,...

Subiectul autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş va fi dezbătut în prima şedinţă a CSAT, spune ministrul Transporturilor

Cuc, ministrul Transporturilor, a declarat ieri, la Bicaz, că va propune în prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) ca autostrada...

Femeie din Iași, amendată pentru că „a depășit vârsta” de stat într-un leagăn

Persoanele care au mai mult de 15 ani, nu au voie în leagăn. A aflat-o pe pielea ei o femeie care a stat câteva...

Examinatorii de la Permise îi fugăresc pe ieșeni în alte orașe

Rata de promovabilitate la examenul pentru obținerea unui carnet de conducere, la Iași, a fost între 30 și 37 la sută în ultimii doi...

Popular

Subscribe

spot_imgspot_img