Cătălin Timofciuc, întrevedere cu ÎPS Teodosie la Marșul pentru viață: “Trăim o bătălie spirituală și un război cultural”

0
336

În perioada 1-31 martie se derulează Luna pentru viață 2023 cu tema „Viitorul este pro-viață”. În mod tradițional, aceasta culminează cu Marșul pentru viață, eveniment ajuns la a XIII-a ediție la nivel național.

Evenimentul este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții, având drept scop creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile aflate în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște copiii.

Cătălin TIMOFCIUC: ”Cultura pro-avort este o plagă a zilelor noastre și trebuie combătută.”

Consilierul județean Cătălin TIMOFCIUC a participat la „Marşul pentru viaţă” din Constanța. Evenimentul a avut loc duminică, 26 martie 2023, începând cu ora 13:00 cu plecare de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

“Din foarte multe direcții se promovează în prezent o „cultură a morții”, unde dreptul la viață a devenit relativ. De aceea, cee ce trăim astăzi este o bătălie spirituală și un război cultural.

România poate avea viitor doar dacă va respecta și proteja fiecare viață ca un drept fundamental. Este valabil și pentru civilizația noastră occidentală, așa cum o știm.”

Cătălin Timofciuc ne-a declarat că la Constanța a întâlnit o comunitate pro-viață foarte dinamică, sprijinită enorm de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, care i-a oferit onoarea unei întrevederi.

”Am participat la Marșul pentru Viață și sunt activ în mișcarea pro-viață din România pentru că tăcerea în fața răului este răul însuși. Cultura pro-avort este o plagă a zilelor noastre și trebuie combătută.

La Constanța am întâlnit o comunitate pro-viață foarte dinamică, sprijinită enorm de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, care mi-a oferit onoarea unei întrevederi. Am întâlnit un înalt prelat extrem de lucid la problemele actuale. Atitudinea lui fermă în chestiunea avortului mi-a întărit convingerea că este o obligație pentru fiecare creștin-ortodox să protejeze viața.

Înaltpreasfinția Sa mi-a spus că “avortul este o parodiere demonică a Euharistiei – pentru justificarea lui se folosesc aceleași cuvinte spuse de Mântuitorul Iisus Hristos “Acesta este Trupul Meu”, dar cu un înțeles opus și în scop criminal.”, ne-a declarat Cătălin Timofciuc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.