Consilierul județean Cătălin Timofciuc a transmis că “plafonul de 250 mii lei la abuzul în serviciu este o GREȘEALĂ care trebuie corectată”.
Timofciuc afirmă că „suntem în funcții publice să lucrăm pentru dezvoltarea comunităților, pentru binele oamenilor, NU să ne ascundem după praguri!”.
Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, inițiat de Guvern la sfârșitul anului 2022, a fost aprobat de Senat cu 79 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” și 11 abțineri.
Potrivit amendamentului admis în Comisia juridică, „fapta funcționarului public care, cu știință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea puterea de lege ori îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
Proiectul de modificare a Codului penal adoptat miercuri de Senat instituie un prag valoric pentru abuzul și neglijența în serviciu. Mai exact, dacă prejudiciul este mai mic de 250.000 de lei, adică 50.000 de euro, atunci nu mai vorbim de infracțiune.


