Confruntarea revanșa dintre Cătălin Moroșanu și Freddy Kemayo din ediția inaugurală a Dynamite Fighting Show a strâns cele mai multe vizualizări pe YouTube în 2018.
Conform statisticilor, duelul câștigat la decizie de Moroșanu a adunat 858.000 de vizualizări.
Meciul de la București a avut și un minut de aur spectaculos pe ratingurile de televiziune, cu 9.1 rating și un share de 40.1 pe publicul comercial. Un record absolut al ultimilor 7 ani în galele televizate din România, scrie ziare.com.
De altfel, întreg podiumul este ocupat de meciurile pe care Cătălin Moroșanu le-a susținut anul trecut în Dynamite Fighting Show. Meciul cu croatul Ivo Cuk de la Craiova a strâns 421.000 de vizualizări, în timp ce duelul de la Piatră Neamț contra turcului Mehmet Ozer a fost văzut de 355.000 de ori.
Surpriză vine tot de la un urmaș de-al lui Moroșanu din Iași. Ciobănașul Bogdan Năstase ocupă locurile 4 și 5 în acest top YouTube al meciurilor din România în 2018. Victoria să prin KO în față lui Janu da Cruz în Dynamite Fighting Show de la București are nu mai puțîn de 300.000 de vizualizări, în timp ce succesul contra gigantului Freddy din gala Dynamite de la Piatră Neamț are 293.000.
Pe poziția a șasea se află duelul main-event al galei RXF Cluj-Napoca, acolo unde Alexandru Lungu l-a înfruntat pe slovacul Peter Dudo. Victoria „Muntelui Bihorului” are 210.000 de vizualizări pe YouTube, iar acesta este urmat îndeaproape, pe locul 7, de meciul dintre Andrei Stoica și Donegi Abena de la ACB Târgoviște. Acel duel a strâns 204.000 de accesări.
De altfel, Andrei Stoica este singurul, alături de Moroșanu, cu trei meciuri în topul preferințelor fanilor. Meciul de la Dynamite Piatră Neamț cu albanezul Sazan Memedi a strâns 186.000 de vizualizări și este pe locul 8. De asemenea, închide și Top 10, cu 118.000 de accesări, pentru a vedea KO-ul brutal contra lui Luis Morais de la Dynamite Craiova.
Pe locul 9 se află meciul de revenire al lui Daniel Ghiță contra lui Dzevad Poturak de la Colosseum Cluj. Acesta meci a strâns 160.000 de vizualizări pe YouTube.