Casa Memorială „Nicolae Gane” a primit fondurile necesare pentru reabilitare și reintroducerea în circuitul turistic (FOTO)

1
367

Şefii Consiliului Judeţean şi Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est au semnat ieri contractul de finanțare a lucrărilor de consolidare şi restaurare de la Casa Memorială „Nicolae Gane”. Mai mult, suma de 5,75 milioane de lei, cât a fost estimat proiectul, se referă nu doar la reabilitare, ci şi la reintroducerea muzeului în circuitul turistic.

„Este o bucurie pentru noi faptul că, la final de An Centenar, obținem finanțare pentru un nou proiect care vizează dezvoltarea infrastructurii culturale. Felicit colegii de la Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă deoarece, prin realizarea acestei investiții, vom readuce în atenția publicului un obiectiv cultural care este închis pentru vizitatori de 12 ani”, a spus Maricel Popa.

Sumele pentru reparații au fost obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural reprezintă o alternativă viabilă pentru stimularea dezvoltării urbane.

Valoarea totală a proiectului este de 5 752 209 lei, din care 5 636 115 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, contribuția Consiliului Județean fiind de 116 093 lei. Durata de implementare este de 56 de luni. Zidurile clădirii, șarpanta, sistemul de preluare și evacuare a apelor pluviale și trotuarele vor fi refăcute și va fi achiziționat mobilier nou pentru exponate.

Muzeul va găzdui expoziții permanente și temporare (fotografie, artă plastică, colecții de manuscrise, arhitectură și design), un laborator de restaurare a cărților și activități de legătorie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.