Casa de Cultură „Mihai Ursachi” IAȘI găzduiește expoziția de pictură „Țara Minunilor”

0
178
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași găzduiește în perioada 5-13 octombrie 2021, în cadrul Galeriei „Labirint”, expoziția de pictură „Țara Minunilor” semnată de tânăra Ana Lăcătușu. Vernisajul a avut loc joi, 7 octombrie 2021, eveniment la care au participat criticul de artă dr. Maria Bilașevschi, conf.univ.dr.Cristian Ungureanu, cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și profesorul coordonator a Anei Lăcătușu, dr. Ana Maria Negară.
Tânăra are 14 ani și este născută în Iaşi, dar sufletul ei tinde către înălţimile maestuoase ale munţilor din Ţara Dornelor, acolo unde şi-a petrecut mare parte din copilărie. Aceasta a urmat cursurile şcolii primare şi mai apoi gimnaziale la Şcoala „Otilia Cazimir” din Iaşi.
„Simfonia cromatică a codrilor, crestele semeţe oglindite în albastrul pur al cerului, spectacolul renaşterii naturii, în toate ipostazele ei şi-au pus amprenta asupra personalităţii Anei. Îşi căuta în permanenţă liniştea, echilibrul, amestecând culori, schiţând cu creionul tot felul de forme. În căutările ei, a ajuns să cunoască, în cadrul unui club pentru copii, marile realizări artistice semnate de Vincent Van Gogh şi Claude Monet. A marcat-o, mai ales, celebra Starry Night”, au transmis apropiații tinerei.
În prezent, Ana Lăcătușu este înscrisă la Şcoala Populară de Arte „Titel Popovici”, sub coordonarea profesoarei Ana Maria Negară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.