Până sâmbătă, 13 noiembrie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor continua să facă reparații, dacă vremea o permite, la carosabilul de pe strada Codrescu, între strada Gheorghe Asachi și strada Oastei.
Lucrările includ ridicări la cotă a capacelor de canal, ridicări la cotă a prizelor de gaz, frezarea suprafețelor și așternerea de covor asfaltic.
În perioada menționată traficul rutier pe această stradă va fi oprit.
În timpul lucrărilor pe artera respectivă va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.