Care este STAREA celor 3 persoane RĂNITE în accidentul din Păcureț

0
363

Potrivit coordonatorului SMURD Iasi , Dr. Diana Cimpoesu, cele trei persoane ranite in aceasta dimineata in accidentul din cartierul Pacurari sunt in stare stabila.

Soferul, persoana cu leziunile cele ai severe, traumatism cranio-cerebral, traumatism la nivelul coloanei si contuzie toraco-abdominala dar constient la momentul preluarii, a fost descarcerat apoi preluat de terapia mobila SMURD si adus la UPU „Sf.Spiridon” unde este stabil dar se fac investigatii pentru stabilirea unei leziuni care sa necesite internare. Apoi va avea nevoie si de consult neuro-chirurgical. Speram ca evolutia lui sa fie una favorabila.

Barbatul care era pasager in taxi a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi avand traumatism cranio-cerebral, iar femeia, cu mai multe contuzii la nivelul membrelor si deasemenea la nivelul fetei si a pavilionului auricular este in urgente si evaluata de echipa medicala.

Daca nu se vor identifica leziuni in sfera maxilo-faciala, va avea nevoie de un consult neurochirurgical si cel mai probabil va merge la domiciliu cu recomandari de supraveghere si revenire la control”, a declarat coordonatorul SMURD Iasi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.