Campania de testare a infecției cu virusul hepatitei C va ajunge și în zonele limitrofe orașelor din județ

0
221

Campania de testare a infecției cu virusul hepatitei C va ajunge și în zonele limitrofe orașelor din județ.

Președintele Consiliului Județean, Maricel Popa a discutat astăzi cu managerul Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Carmen Dorobăț și președintele Societății Medicilor de Familie – Filiala Iași, dr. Anca Deleanu despre posibilitatea implicării medicilor de familie și a extinderii Programului Național de Screening privind infecția cu virusul hepatitic C la populația defavorizată din zona de nord-est a țării.
”Am observat interesul populației pentru această campanie extrem de utilă, așa că, pentru a putea veni în sprijinul persoanelor defavorizate care sunt vizate de această acțiune, am cerut ajutorul medicilor de familie. Aceștia își cunosc cel mai bine pacienții din evidență, știu care sunt cei din categoria de risc și este necesar să li se administreze un astfel de test. Totodată, medicii de familie se pot implica și în campania de informare a propriilor pacienți cu privire la programul de testare. Astfel, va fi mai ușor ca oamenii să afle despre campanie, să știe când și unde trebuie să se prezinte pentru a li se recolta analize de sânge. Ne propunem ca și populația vulnerabilă din localitățile limitrofe orașelor Iași, Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău să aibă acces la acest program”, a spus președintele Consiliului Județean, Maricel Popa.
În cadrul programului au fost achiziționate primele cinci mii de teste. Analizele sunt prelucrate la Spitalul de Boli Infecțioase, iar rezultatele sunt transmise fiecarei persoane în parte. Cei depistați pozitiv vor urma un tratament sub supravegherea medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.