Cadavrul unui bărbat, găsit într-o pădure din Arad. Sunt indicii că ar fi implicat în atacul asupra unui pădurar

0
193

Cadavrul unui bărbat, aflat în stare avansată de descompunere, a fost găsit de poliţişti, marţi după-amiază, într-o pădure de lângă Gurahonţ, iar surse judiciare afirmă că sunt indicii că ar fi vorba de urmăritul general Valentin Tamaş, dispărut de şapte luni, după ce a fost condamnat pentru că a împuşcat un pădurar.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat, pentru Agerpres, că „în pădure, în zona localităţii Gurahonţ, a fost descoperit un bărbat decedat, cadavrul fiind în stare avansată de putrefacţie”.

Conform sursei citate, nu a fost stabilită deocamdată identitatea persoanei decedate. Surse judiciare au declarat însă pentru Agerpres că există indicii că persoana decedată este Valentin Tamaş, urmărit general. Lângă cadavru a fost găsită o armă de vânătoare care i-ar fi aparţinut.

În data de 10 martie 2017, Valentin Tamaş fusese reţinut după ce ar fi tras mai multe focuri de armă asupra unui pădurar de la Ocolul Silvic Gurahonţ, care se afla într-o acţiune de depistare a braconierilor din zonă. Asupra victimei s-a tras atât în timp ce se afla la volanul autoturismului, în urmărirea braconierilor, cât şi când a coborât din vehicul. Atacatorul a folosit muniţie de tip „poşuri”, cartuşe interzise la vânătoare.

Pădurarul a suferit plăgi împuşcate în torace şi într-un picior, recuperându-se medical după tratamente îndelungate.

La sfârşitul lunii martie 2019, Tamaş a fost condamnat definitiv, în urma unei sentinţe a Curţii de Apel Timişoara, la opt ani de închisoare cu executare, însă se afla în stare de libertate şi nu s-a predat după sentinţă. De atunci, el a fost dat în urmărire generală.

În ultimele luni, mai multe acţiuni de căutare au fost organizate de poliţişti, jandarmi şi pădurari, într-o zonă împădurită pe 400 de hectare.

În pădurile din zona Gurahonţ au fost găsite urme care se presupune că au fost lăsate de fugar, însă acesta şi-ar fi mutat periodic poziţia, el cunoscând foarte bine locurile, pentru că a copilărit în zonă. Au fost găsite urme de foc sau resturi de animale pe care le-ar fi vânat pentru a se hrăni. Autorităţile au folosit câini antrenaţi, un deltaplan şi o dronă, însă nu au reuşit să-l localizeze pe fugar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.