Ca la noi? La nimeni! Sportive de performanță, nevoite să se antreneze pe culoar, în trenul care a întârziat 7 ore

0
617

Din cauza unei întârzieri de 7 ore pe calea ferată, mai multe sportive de performanță au fost nevoite să își înceapă încălzirea pe culoarele trenului ca să poată ajunge direct la concurs.

Sute de călători au plecat ieri din Arad şi au ajuns abia după 17 ore în Bucureşti. Printrei ei, şi câteva fete din Timișoara, care mergeau la un concurs de dans. Fetele s-au gândit, totuși, să salveze ce se mai poate şi au făcut încălzirea pe culoarele trenului.

Trenul privat a plecat din Timișoara la ora 20 si 20 de minute și trebuia să ajungă în București 9 ore mai târziu. Nu s-a întâmplat așa. Locomotiva s-a defectat, garniture staționând vreme de 5 ore în Lugoj.

Cu tot cu așteptarea locomotivei de schimb și a restricțiilor de pe drum, garnitura a ajuns in Capitală după 17 ore.

Când și-au dat seama că nu vor mai avea timp să se încălzească în sala de concurs, fetele n-au mai stat pe gânduri.

Adela Scorobete, coregraf: “Ăsta e cel mai important lucru, încălzirea, și am început de prin tren, ne-am schimbat, ne-am machiat ca acum să putem merge direct la concurs.”

Unii copii au fost însoțiți și de părinți, care spun că nu vor lăsa situația așa: “Am depus o plângere. Am trecut prin tot felul de momente, pentru că și copiii au nevoie de mâncare, de apă, nu am fost pregătiți, am zis că venim aici, luăm micul dejun și apoi mergem la concurs.”

În cele din urmă, fetele au ajuns la competiția pentru care s-au pregătit, chiar dacă au intrat printre ultimele pe scenă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.