Bustul unui fost PRIMAR din Ploiești, furat dintr-un CIMITIR! Poliția a deschis o anchetă

0
201

Poliţia judeţeană Prahova anunţă că a deschis o anchetă după ce persoane necunoscute au furat din cimitirul Viişoara bustul unui fost primar al municipiului Ploieşti.

Din primele verificări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că în perioada 24 aprilie-20 mai a.c., persoane necunoscute ar fi sustras bustul unui fost primar al municipiului Ploieşti, care se afla aşezat pe soclul său, într-un cimitir din municipiul Ploieşti. La acest moment se efectuează cercetări în vederea clarificării situaţiei de fapt, depistării persoanelor implicate şi luării măsurilor legale ce se impun”, informează, marţi, IPJ Prahova.
Bustul sustras din cimitirul Viişoara era al fostului edil Temelie Dinescu, care a condus oraşul la finalul secolului al XIX-lea, între octombrie 1888 şi octombrie 1889. Bustul amplasat la mormintele familiei Dinescu din cimitirul Viişoara a fost realizat de sculptorul Temistocle Vidali.
Dosarul este instrumentat de către poliţiştii Secţiei numărul 2 Ploieşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi profanare de cadavre sau morminte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.