Botoșani: Bebeluș ajuns la spital cu simptome de coronavirus, după ce mama lui s-a întors din Italia și nu a respectat izolarea

0
231

Un bebeluş în vârstă de zece luni din judeţul Botoşani este suspect de îmbolnăvire cu coronavirus. Mama celui mic ar fi revenit de curând din Italia, iar după ce a a ajuns în ţară, a plecat de acasă. În prezent, bebeluşul se află în spital alături de tatăl său.

„Urmează să facă o anchetă, să o găsim, să aflăm care este situaţia. Noi ştim deocamdată de la tată că a venit acasă, nu avea simptome, dar copilul acum, prezentând simptome respiratorii, trebuie să fim foarte atenţi şi să infirmăm sau să confirmăm posibilitatea de a fi contactat virusul”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, şeful Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, Valentina Morcov.

Ea a adăugat că, în momentul de faţă există alte şase persoane, venite din diferite state europene, suspectate că ar fi contactat coronavirusul.

„Lucrurile evoluează foarte rapid. De unde aveam câte 3-4 săptămâna trecută, astăzi aveam şapte. Numărul creşte exponenţial. Nu sunt manifestări grave. Deocamdată avem foarte uşoare şi doar în fază de suspiciune”, a precizat medicul de la Secţia de Boli Infecţioase.

În judeţul Botoşani a fost confirmat, până în prezent, un singur caz de îmbolnăvire cu coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.